Târgul Cadourilor de Crăciun și Antique Market IV, la Romexpo

ROMEXPO a pregătit vizitatorilor două manifestări expoziționale care îi vor ajuta să găsească cadouri inspirate și potrivite pentru toți cei dragi: TÂRGUL CADOURILOR DE CRĂCIUN și ANTIQUE MARKET IV, care se vor desfășura între 6 și 8 decembrie 2019.

TÂRGUL CADOURILOR DE CRĂCIUN reprezintă un preambul al sărbătorilor de iarnă, locul în care, timp de trei zile, sute de cadouri prind viață sub formă de: dulciuri şi delicatese tradiţionale de sezon, produse vestimentare şi accesorii (bijuterii, genţi, încălţăminte), cosmetice, obiecte de artă decorativă, decoraţiuni specifice sărbătorilor, antichităţi, brazi, etc.

Printre vedetele ediției din acest an se numără tablouri pictate prin metoda numerologică, globuri din fetru, diverse sortimente de bere artizanală, jucării croșetate, articole vestimentare pictate manual cu tematică de Crăciun și săpunuri artizanale!

Peste 40 de expozanți și-au rezervat deja participarea la TÂRGUL CADOURILOR DE CRĂCIUN, promițând oferte de neratat și reduceri valabile pe toată durata manifestării.

Organizatorii târgului au pregătit, de asemenea, și câteva evenimente conexe care îi vor încânta atât pe cei mici, cât și pe cei mari

În completarea ofertelor de cadouri pentru sărbătorile de iarnă vine și ANTIQUE MARKET IV, locul de întâlnire al artiștilor, iubitorilor de artă și colecționarilor. Cei peste 85 de expozanți înscriși până acum îi vor ajuta pe cei care vor vizita târgul să descopere cele mai interesante cadouri pentru prietenii cu gusturi rafinate.

Evenimentul este prilejul ideal de a alege un cadou încărcat de istorie şi de poveşti din trecut, dintre:

  • diverse obiecte de mobilier şi decoraţiuni interioare;
  • tipărituri vechi – publicaţii şi cărţi, scrisori, filatelie, ilustraţii şi fotografii;
  • obiecte personale şi de colecţie – numismatică, bijuterii şi ceasuri, arme de colecţie, jucării de epocă şi miniaturi;
  • obiecte de artă plastică – tablouri, gravuri, desene, artă decorativă, sculpturi, etc.

Program de vizitare:

  • 6 – 7 decembrie 2019, între orele 10:00 – 18:00
  • 8 decembrie 2019, între orele 10:00 – 16:00
  • Intrarea este liberă.

Loc de desfășurare:

  • TÂRGUL CADOURILOR DE CRĂCIUN – Pavilionul C1
  • ANTIQUE MARKET IV – Pavilionul C2

Pentru alte informații despre evenimente accesați:

Despre ROMEXPO

ROMEXPO S.A., societate comercială cu capital privat, are ca acționar majoritar Camera de Comerț și Industrie a României, unul dintre cele mai importante foruri de reprezentare a oamenilor de afaceri români.