Târg de Mărțișor Învie Tradiția, ediția 2023, la București

În perioada 27-28 februarie și pe 1 martie 2023, Învie Tradiția va organiza, ca în fiecare an, un târg de mărțișor, cu sute de modele de mărțișoare realizate de meșteri populari și artizani de toate vârstele.

Modelele și prețurile mărțișoarelor sunt foarte variate, pentru că scopul proiectului este de a susține arta populară, iar adaosurile comerciale practicate sunt minime. 

Târgul va avea loc în locația organizatorului din strada Mihai Eminescu, nr. 142, sector 2, București, intre orele 10:00 și 17:00. În spațiul expozițional vor fi întâlnite mărțișoare în zeci de forme și modele, dar și multe alte obiecte de artă populară pentru mame, doamne, soții, iubite, care pot face obiectul unui cadou unic cu ocazia zilei de 8 martie. Târgul se desfășoară și online, pe site-ul de prezentare al organizatorului, Învie Tradiția – Târg de Mărțișor, de unde pot fi cumpărate și expediate prin curier micile cadouri alese. 

Învie Tradiția este un proiect social de sprijinire a artei populare, a artizanilor, meșterilor și producătorilor locali din toate zonele României.
Mai multe detalii despre misiunea proiectului poți afla pe Învie Tradiția.